Acasă

Construim
din pasiune
Construcții civile și amenajări în București, din 2003.
Despre noi
Cine suntem?
Pro Staff este o companie cu sediul în București, înființată în anul 2003 și specializată în construcții civile. Beneficiarii proiectelor finalizate de către noi sunt persoane fizice sau companii precum: Next Advertising, Adobe, Generali, Huawei, McCann Erickson, RBS, Michelin, Manufaktura.
Ce construim?
Firma noastră are ca obiect principal de activitate construcția de case, amenajarea de birouri și spații comerciale, lucrările complete de gips-carton, instalații și electrice, consolidări și refaceri. Prostaff execută structuri de rezistență, șarpante, confecții metalice, termoizolații, hidroizolații cu sisteme moderne, pereți din rigips și sticlă, placări de tavane din rigips și casetate, placări cu marmură și granit, placări ceramice și din piatră, tencuieli și vopsele decorative.
Cum construim?
În peste 20 de ani de activitate ne-am concentrat pe execuția de lucrări de înaltă calitate, efectuate cu personal, tehnologie și materiale de top. Întotdeauna alegem pentru proiectele noastre materiale sigure și durabile. Câțiva dintre cei mai importanți parteneri sunt: Holcim, Sika, Mapei, Apla, Caparol, Makita, Gealan, Knauf, CP Italia, Maricon, Hyseal.
Servicii

Construcții case
Construim case cu personalitate folosind materiale durabile, de cea mai bună calitate.

Renovări și consolidări
Refacem case vechi și degradate ce au nevoie de lucrări de renovare și consolidare.

Amenajări spații comerciale
Amenajăm spații comerciale ce necesită soluții complexe de funcționalitate și design.

Placări și vopsitorii
Executăm placaje, pavaje și finisări moderne pentru pardoseli și pereți interiori sau fațade.
Proiecte finalizate
Construim din pasiune
1
Tehnologie
2
Exactitate
3
Calitate
















Doriți o cotație de preț / ofertă? Contactați-ne




